ProSport a intrat în posesia scrisorii FRF către UEFA, ca răspuns la acuzațiile LPF: „Informații neconforme realității, menite să inducă în eroare” | FOTO DOCUMENT

ProSport a intrat în posesia scrisorii FRF către UEFA, ca răspuns la acuzațiile LPF: „Informații neconforme realității, menite să inducă în eroare” | FOTO DOCUMENT
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Fotbal a trimis și ea o scrisoare către UEFA, după ce Liga Profesionistă de Fotbal s-a adresat forului european exprimându-și nemulțumirea față de comunicarea precară avută cu Federația Română de Fotbal în perioada de pandemie, în privința măsurilor de protecție pe durata disputării Ligii 1.

Reacția vine ca urmare a scrisorii trimise de către LPF la UEFA în care acuză federația de practici care nu vin în ajutorul fotbalului românesc, în această perioadă complicată. După ce a prezentat situația fotbalului românesc, făcându-se referire și la situația ligilor inferioare, scrisoarea inițială a criticat modul în care Federația Română de Fotbal a acționat fără a înștiința Liga, deși în debutul situației de criză comunicarea dintre cele două instituții a fost una bună.

FRF acuză în scrisoare că demersul LPF are ca scop inducerea în eroare

În răspunsul FRF adresat forului european, intrat în posesia ProSport, se prezintă poziția federației referitoare la acuzele ligii. În scrisoarea semnată de Răzvan Burleanu, se menționează că scopul LPF este acela de a dezinforma și a lansa acuze denigratoare, care aduc prejudicii de imagine grave. Scrisoarea integrală poate fi citită în limba engleză în secțiunea Galerie foto, a acestui articol.

„Am aflat cu surprindere faptul că Liga Profesionistă de Fotbal din România v-a adresat o scrisoare cu referire la chestiuni interne privind măsurile adoptate pentru reluarea competițiilor și minimalizarea riscurilor de infectare a  tuturor celor implicați cu virusul SAR-COV2.

Surprinderea noastră rezidă în principal din faptul că, lecturând scrisoarea respectivă, constatăm că aceasta conține mai multe informații neconforme realității, menite să inducă în eroare și să afecteze imaginea Federației Române de Fotbal, acesta fiind, de altfel, și motivul pentru care am considerat necesar să vă adresăm prezenta corespondență. Într-adevăr, ne mândrim cu faptul că suntem o organizație modernă, care respectă în totalitate principiile  bunei-guvernanțe, aspecte confirmate atât la nivel național, cât și internațional.

În ceea ce privește chestiunea în discuție, considerăm necesar să vă prezentăm următoarele:

Reluarea competiției și terminarea acesteia pe teren cu scopul evident de a nu afecta relațiile contractuale ale LPF cu deținătorii drepturilor tv și implicit de a nu afecta sumele pe care cluburile participante în Liga 1 le obțin din valorificarea acestor drepturi a fost dezideratul principal încă de la momentul inițial al suspendării activității la nivel național și implicit al activității sportive.

Plecând de la acest obiectiv asumat de toate părțile implicate (FRF, LPF, cluburi și sindicatul jucătorilor), FRF a depus toate eforturile pentru a convinge autoritățile (Guvernul) să permită reluarea antrenamentelor și ulterior a competițiilor fotbalistice cât mai repede posibil. Am avut în acest sens peste zece întâlniri cu reprezentanți ai guvernului și ai autorităților de sănătate publică.Datorită acestor demersuri fotbalul a fost primul sport care a reluat, la nivel național, antrenamentele și ulterior competițiile oficiale.

Raportat la cele de mai sus, în urma consultărilor avute și a solicitărilor tuturor părților interesate, FRF a propus Guvernului (Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății) două protocoale medicale (unul privind reluarea antrenamentelor și un altul privind reluarea competițiilor) cuprinzând regulile necesare a fi respectate de către cluburi și organizatorii de competiții pentru a se minimaliza riscurile de infectare cu virusul SARS-COV2. Autoritățile guvernamentale au luat act de documentele propuse de FRF și au emis acte normative aplicabile tuturor ramurilor de sport  permițând astfel reluarea antrenamentelor și competițiilor.

Deși inițial atât LPF cât și cluburile din prima ligă și-au asumat public respectarea tuturor și oricăror norme, indiferent cât de restrictive, în scopul primirii acceptului de a relua antrenamentele și competițiile, ulterior s-au constatat în mod public încălcări ale protocolului privind reluarea antrenamentelor”, se arată în scrisoare.

LPF a refuzat sancțiunile financiare pentru cluburi în timpul pandemiei, după ce FRF a propus, iar cluburile au fost de acord

Un alt subiect important atins în răspunsul-scrisoare trimis de către FRF este acela al sancțiunilor pe care cluburile ar trebui să le primească în cazul în care nu aplică măsurile de prevenție de infectare, stabilite împreună cu Ministerul Sportului, în protocolul medical.

Forul condus de Răzvan Burleanu precizează că LPF nu a dorit să pună în aplicare și sancțiunile pecuniare, propuse de FRF și acceptate de către cluburi.

„În cadrul acestei ședințe, reprezentanții FRF au asigurat autoritățile că Federația va lua măsuri în sensul de a introduce sancțiuni disciplinare pentru nerespectarea protocolului privind reluarea competițiilor astfel încât să crească gradul de conștientizare al cluburilor, oficialilor și jucătorilor cu privire la necesitatea respectării normelor impuse. Liga Profesionistă de Fotbal, prin reprezentanții săi, a fost de acord și a susținut această necesitate a introducerii sancțiunilor anterior menționate.

Ulterior, FRF a propus anumite sancțiuni, pe care LPF le-a refuzat, solicitând în schimb detalierea faptelor și sancțiunilor aplicate, astfel încât să fie limitată posibilitatea de stabilire a cuantumului amenzii în mod discreționar de către Comisia de Disciplină și Etică a FRF, competentă în aceste cauze.

Această solicitare a fost avută în vedere de către FRF, ajungându-se astfel ca o variantă modificată a sancțiunilor (detaliate faptele și cuantumul amenzilor mai mic chiar și de 6 ori față de prima variantă pentru fiecare abatere în parte) să fie trimisă spre consultare în ziua propusă pentru reluarea competiției Liga 1. În timpul redactării noilor propuneri cu privire la sancțiunile aplicabile pentru nerespectarea normelor protocolului medical a devenit publică informația că un angajat al unui club de fotbal din Liga 1 a fost depistat pozitiv și implicit LPF a fost obligată să amâne respectivul meci, iar autoritățile au formulat diverse opinii pe care le-au comunicat în mod public prin care își exprimau neîncrederea în faptul că LPF și cluburile au luat toate măsurile impuse de normele protocolului medical pentru a evita astfel de situații. Acesta este contextul în care FRF a transmis către LPF varianta de sancțiuni propusă spre aprobare. Într-adevăr Liga Profesionistă de Fotbal a consultat cluburile participante în competiția Liga 1 și a comunicat către FRF că acestea au considerat unanim (ca și anterior în privința protocolului privind reluarea antrenamentelor) că nu se impune a fi aplicate sancțiuni pentru nerespectarea normelor impuse prin protocolul medical”, se mai arată în răspunsul federației.

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×